Despre terapie ..
Initial publishing date: February 29, 2024
Mi-am dorit de mult să scriu despre importanța terapiei și despre cum blamarea mersului la terapie blochează accesul oamenilor la resurse care i-ar putea ajuta să funcționeze diferit.
Terapia nu este despre “sunt defect și nu pot fi reparat” și nici despre “a căuta probleme acolo unde nu sunt”.
Terapia este mai degrabă despre a găsi sensul acțiunilor noastre, mai ales ale celor pe care le facem pe pilot automat. Totodată este și despre a ne asuma acțiunile pe care le facem și rolurile pe care le avem.
De aceea, atunci când nu suntem mulțumiți cu viața pe care o avem, recomandat ar fi să ne uităm în primul rând la ce putem schimba fiecare dintre noi în viața lui, înainte de a căuta vinovați sau scuze în exterior.
Iar daca alegem drumul vinovăției și al vinovaților, să știm că avem oricând opțiunea să facem un pas lateral și să explorăm și alte opțiuni.
Ce ne sperie sau ne ține departe de orice formă de terapie, poate fi o pistă bună de investigat, pentru că de multe ori ne punem singuri piedici, bariere sau transformăm drumul spre noi într-un drum anevoios și greu. Uneori putem face asta tocmai pentru că am învățat că rezultatele se văd și se întâmplă dacă depunem mai mult efort, altfel, miza este prea mică și nu prea contează. Alteori, facem asta pe pilot automat: în mod inconștient, creștem nivelul de dificultate pentru că așa am fost obișnuiți, acesta fiind modul familiar în care am primit lucruri în viața noastră – “am luptat pentru tot ce am obținut” - și lupta continuă, de multe ori, în pofida beneficiului propriu.
Imagine generată cu DALL-E. Copyright @mind-shift.blogPentru mine, terapia face parte dintr-o gimnastică a minții, care mă ajută să-mi măresc aria de observare și să-mi scutur credințele sau chiar barierele pe care mi le creez singură la nivel mental.
Prin terapie, am învățat să-mi explorez harta mea mentală, practic să înțeleg cum gândesc și de ce gândesc așa, am învățat să gestionez mai bine acțiunile și să-mi dozez eforturile către scopuri care contează pentru mine.
Toate lucrurile acestea pe care le-am explorat și căutat în terapie, au avut în spate un singur scop: să fac lucrurile mai bine în timpul dat pe care îl am.
Știam că pot face lucrurile mai bine, însă nu știam de ce aleg să nu fac asta sau cum să le fac mai bine.
Nu de puține ori am folosit introspecția, terapia sau coaching-ul, ca modalitate de eficientizare, de echilibrare și recalibrare, însă mai presus de toate, pentru mine toate aceste modalități m-au ajutat să pun pauză: pauză gândurilor sau comportamentelor care nu mă ajută să-mi ating obiectivele.
Modul în care fiecare dintre noi alege să facă terapie conștient sau inconștient, în cabinetul unui terapeut, în taxi sau la coafor, în timpul spovedaniei sau în preajma unui medic, reprezintă, în viziunea mea, o normalitate a faptului că noi avem nevoie să fim în conexiune cu ceilalți oameni, mai ales atunci când întâmpinăm greutăți și avem nevoie de ajutor. Iar a cere ajutor, a devenit un act de curaj pentru simplul motiv că recunoaștem că avem limite, în loc să fie o normalitate a faptului că suntem umani.
Pe lângă teama de a cere ajutor, posibilitatea de a fi blamat și, implicit, de a fi exclus dintr-un grup reprezintă o piedică în calea dezvoltării personale atât timp cât părerile celorlalți ajung să cântărească mai mult decât nevoile individuale.
Însă blamarea terapiei funcționează de multe ori ca un mecanism de apărare a celor care evita începerea unor acțiuni concrete care ar aduce la schimbări (de comportament, de gândire) în viața lor. Din această perspectivă, blamarea, care în premisa de mai sus vine la pachet cu inacțiunea, este poate la fel de păguboasă ca tendința de a abuza de toate terapiile disponibile, însă fără a acționa. Expunerea la diverse terapii are totuși un beneficiu, însă acesta se poate pierde rapid dacă doar asistăm pasivi la noi informații teoretice.
Conform celui mai recent studiului european despre sănătatea mintală desfășurat anul trecut, 46% dintre persoanele intervievate au resimțit anxietatea sau depresia în urma schimbărilor globale cauzate de pandemie, războaie și instabilitatea economică.
La nivelul României doar 42% dintre respondenți au resimțit aceste stări, dintre care doar o treime dintre aceștia au ales să apeleze la ajutorul lui psiholog, psihiatru sau a medicului de familie. Cei mai mulți dintre cei care au resimțit anxietate sau depresie (peste 60%), nu au solicitat sau beneficiat de ajutor profesional, comparativ cu media europeană de 54% 1.
Toate aceste date, nu fac decât să arate, pe un eșantion de persoane, o realitate apăsătoare: ne este greu, avem nevoie de ajutor, însă cerem prea puțin ajutorul celor care îl pot oferi.
Dacă pornim demersurile către orice formă de recalibrare (introspecție, terapie, coaching, spovedanie etc.), cu ideea că nici de data asta nu o să ne iasă, vom căuta și găsi toate motivele ca acest lucru să fie validat cu fapte din mediul exterior.
La fel ca și în cazul în care pornim la drum căutând o soluție: vom găsi resurse, idei și fapte care să demonstreze că acea formă de recalibrare funcționează.
De aceea, fiecare experiență cu diverse forme de terapie va fi diferită, iar important ar fi să căutăm forma de terapie care ne susține cel mai mult în demersurile personale.
Tu cărei direcții vrei să acorzi atenție?
Ce experiență vrei să ai?
European Commission, Health - Mental Health (online), October 2023, URL: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/3032