O lume condusă de interacțiuni online, like-uri, vânătoarea după abonați și profitul obținut de pe urma acestora.
Într-o lume în care preferințele noastre sunt exploatate de algoritmi bine antrenați să stoarcă și ultima picătură de atenție pe care o avem, ideea de Sine digital pare tot mai aproape de realitate.
Ce este un Sine digital?
O colecție de algoritmi care învață pe baza comportamentului utilizatorului, a preferințelor și a deciziilor sale din mediul online. Din aceste informații s-ar putea contura, în timp, o matrice a identității digitale (Sine digital), o reprezentare construită din tiparele comportamentale ale utilizatorului, care ar putea ajunge să funcționeze ca o interfață între acesta și alte sisteme.
Imagine generată cu ChatGPT. Copyright @mind-shift.blogÎn loc să interacționăm direct cu fiecare platformă sau serviciu, această versiune digitală a noastră ar putea să o facă în numele nostru. Ar putea decide ce jachetă ni s-ar potrivi și s-o adauge în coșul virtual sau ce carte să citim mai departe, să negocieze contracte, să găsească oferte avantajoase ori să se ocupe de activitățile administrative pe care preferăm să le evităm.
O entitate care ar putea să prezinte CV-ul nostru unui viitor angajator și chiar să ne reprezinte într-o primă etapă a procesului de recrutare. Un fel de scrisoare de intenție interactivă, care nu doar descrie cine suntem, ci încearcă să convingă un alt sistem că merităm o oportunitate.
Într-o asemenea lume, problema nu mai este doar ce poate face tehnologia pentru noi, ci și ce suntem dispuși să îi permitem să facă în locul nostru.
Un Sine digital suficient de performant ne-ar putea elibera de stres și de numeroase sarcini repetitive, oferindu-ne mai mult timp pentru activitățile care contează. Dar avantajele sale ar putea veni și cu un cost psihologic. Compararea permanentă a propriilor decizii cu cele ale unei entități AI ar putea alimenta sentimente de inutilitate, frustrare sau neîncredere în propriile capacități.
Deja cercetările despre colaborarea dintre oameni și inteligența artificială arată că încrederea acordată sistemelor AI influențează ponderea pe care oamenii sunt dispuși să le-o ofere în luarea deciziilor. Un studiu publicat în 2025 în Frontiers in Organizational Psychology1, realizat în contexte de recrutare și evaluare profesională, a identificat o asociere între încrederea în AI și disponibilitatea managerilor de a-i acorda un rol mai important în procesul decizional.
Pentru unii, delegarea ar putea reprezenta o formă de eliberare. Pentru alții, ar putea deveni începutul unei relații de dependență. O dependență psihologică în care începem să ne îndoim de propria capacitate de a decide fără ajutor.
Mai mult, recomandările permanente ar putea ajunge să ne influențeze preferințele, să ne limiteze explorarea unor experiențe noi și să ne mențină într-o versiune tot mai rafinată a trecutului nostru. Am putea ajunge să alegem mereu aceleași lucruri și să consumăm aceleași tipuri de informații, doar pentru că algoritmul a învățat că acestea ne plac.
Sinele digital va fi o copie a noastră sau noi vom deveni, treptat, copia lui?
Imagine generată cu ChatGPT. Copyright @mind-shift.blogIdentitatea umană nu este statică. Oamenii își schimbă convingerile, descoperă pasiuni noi, renunță la obiceiuri și fac alegeri care uneori contrazic tot ceea ce au considerat important până atunci. Această permanentă schimbare și capacitate de adaptare fac parte din frumusețea existenței umane.
De aceea, poate că una dintre cele mai importante libertăți ale viitorului va fi dreptul de a lua decizii proaste. De a cumpăra o carte care ulterior nu ne va mai trezi interesul, de a încerca o profesie la care să descoperim că nu suntem buni sau că nu ne face în totalitate plăcere, de a ne dezvolta diferit în raport cu cine eram cândva.
Dincolo de deciziile cotidiene, relația cu sinele digital ar putea căpăta și o dimensiune emoțională. Un astfel de sistem care ne cunoaște vulnerabilitățile, care știe ce ne liniștește și care își adaptează permanent răspunsurile la nevoile noastre ar putea deveni o prezență mai confortabilă decât relațiile umane, cu toate neînțelegerile și frustrările pe care acestea le presupun.
Într-o lume în care un algoritm pare să te înțeleagă mai bine decât prietenii tăi, îți cunoaște preferințele și anticipează ce anume te-ar putea răni, mai are sens să îți faci noi prieteni în lumea reală?
Întrebarea nu mai aparține exclusiv unui viitor ipotetic. Un studiu longitudinal din 20252, desfășurat pe 981 de participanți, a analizat efectele utilizării chatboturilor asupra singurătății, interacțiunilor sociale și dependenței emoționale. Cercetătorii au observat că utilizarea voluntară și intensă era asociată cu rezultate psihosociale mai nefavorabile.
Un alt studiu publicat în 2026 în Technology in Society3, pe baza datelor colectate de la 7027 de persoane din Germania, China, Africa de Sud și Statele Unite, a identificat o asociere puternică între atașamentul emoțional față de chatboturi și indicatorii dependenței de acestea.
Aceste rezultate nu demonstrează că relațiile cu inteligența artificială produc inevitabil singurătate sau alienare, dar sugerează că felul în care ne atașăm de asemenea sisteme merită luat în serios.
O asemenea relație ar putea contribui la autocunoaștere, dar ar putea favoriza și retragerea din relațiile umane, mai ales în cazul persoanelor predispuse la a dezvolta dependență emoțională. O entitate disponibilă aproape permanent, care se adaptează preferințelor noastre, poate deveni un refugiu atrăgător în fața imprevizibilității celorlalți.
Și există un paradox aici: o relație în care suntem aproape întotdeauna înțeleși nu este neapărat una care ne ajută să ne cunoaștem mai bine. Uneori, avem nevoie și de contradicții, de limite, de confruntarea cu o perspectivă diferită de a noastră.
O oglindă care se ajustează permanent pentru a ne arăta imaginea pe care dorim să o vedem riscă să nu ne mai reflecte fidel.
Există însă și o altă dimensiune a Sinelui digital, una care ține de responsabilitatea pentru propriul comportament, nu doar de modul în care utilizăm tehnologia.
Într-o lume hiperdigitalizată în care fiecare reacție a ta e stocată, cum te-ai manifesta în online? Ai mai răbufni la fiecare știre, ai avea același curaj să-ți susții opiniile controversate când știi că aceste urme digitale sunt matrița pe care se va forma Sinele tău digital, cel care îți poate influența credit score-ul și posibilitățile de angajare?
Pentru mulți oameni, protejați de dreptul anonimatului, mediul online e locul perfect pentru a scoate la aer frustrările, răutățile și insultele, uitând că interacțiunile online nu dispar neapărat odată ce închid aplicația.
Comentariile agresive, amenințările sau participarea la hărțuirea altor persoane lasă urme care pot persista și care, într-un viitor hiperdigitalizat, ar putea contribui la felul în care suntem reprezentați și evaluați.
Nu este vorba despre sancționarea opiniilor controversate, ci despre responsabilitatea pentru comportamente care provoacă în mod real prejudicii celorlalți.
Totuși, în ceea ce privește comportamentele, este important ca o faptă din trecut, oricât de regretabilă, să nu devină automat o definiție permanentă a identității unui individ.
La 40 de ani putem avea convingeri, valori și comportamente foarte diferite de cele pe care le aveam la 20, însă responsabilitatea pentru propriile acțiuni trebuie să existe, iar consecințele ar trebui să fie proporționale, fără să anuleze posibilitatea schimbării.
În loc de concluzie ..
Avem responsabilitatea de a ne asuma amprentele digitale pe care le lăsăm în urma noastră, dar ar trebui să avem și posibilitatea de a nu rămâne prizonierii trecutul.
Poate că provocarea viitorului nu va fi doar să construim un Sine digital capabil să ne reprezinte cât mai fidel, ci să ne asigurăm că această reprezentare nu ajunge să ne știrbească din identitatea și să ne micșoreze potențialul.
Wen, Y., Wang, J., & Chen, X. (2025). Trust and AI weight: human-AI collaboration in organizational management decision-making. Frontiers in Organizational Psychology, 3. https://doi.org/10.3389/forgp.2025.1419403
Fang, C. M., Liu, A. R., Danry, V., Lee, E., Chan, S. W. T., Pataranutaporn, P., Maes, P., Phang, J., Lampe, M., Ahmad, L., & Agarwal, S. (2025, March 21). How AI and human behaviors shape psychosocial effects of extended chatbot use: a longitudinal randomized controlled study. arXiv.org. https://arxiv.org/abs/2503.17473
Kostka, G., & Zhou, H. (2026). Emotional attachment to AI chatbots: Evidence from Germany, China, South Africa, and the United States. Technology in Society, 87, 103379. https://doi.org/10.1016/j.techsoc.2026.103379



