Farul de lumină. Speranța

Initial publishing date: March 13, 2025

Imagine generată cu Gemini 2.0 Flash. Copyright @mind-shift.blog

Părinții reprezintă repere fundamentale în viața copiilor, mai ales în primii ani. Părinții sunt faruri de lumină care ne ghidează, ne învață și ne pregătesc pentru provocările maturității.

Tot mai multe studii arată că în funcție de bagajul de cunoștințe, experiențe, emoții, bagaj pe care îl acumulăm în primii 7 ani de viață, traseul nostru și construcția noastră internă sunt puternic impactate, iar părinții au o contribuție majoră aici.

Deși pe parcursul vieții au loc mai multe etape de maturizare a omului (care se manifestă sub forma unor crize), psihologul Erik Erikson consideră că adolescența reprezintă criza centrală a întregii dezvoltări a omului, fiind o etapă esențială de desprindere de copilărie și de dependența de părinți. Această tranziție poate fi lină sau tumultoasă, dar prezența constantă a părinților, ca un suport invizibil, oferă imboldul necesar viitorilor adulți pentru a explora și a își defini identitatea.

Având în minte ideea că părinții sunt mereu acolo să îl susțină, adolescentului, asemeni unui navigator sau călător pe mare, îi este mult mai ușor să pornească la drum. Cu fiecare obiectiv propus, călătorul se așează în barcă și pleacă să exploreze un nou tărâm. Cu fiecare expediție, el reușește să acumuleze mai multă experiență în a naviga prin valurile vieții. Învață cum să cârmească barca, cum să gestioneze greutatea ei, cum să treacă mai ușor prin valuri și furtuni, iar din când în când, călătorul se vă opri pe câte un tărâm necunoscut, nedescoperit până de curând. Toată această călătorie, care la început este o călătorie inițiatică, transformă omul și experiențele sale de viață. Însă inevitabil, în funcție de ce a învățat inițial, va naviga diferit prin viață. Dacă farul său strălucește până departe, se va bucura mai multă vreme de protecție și claritate. Dacă bagajul cu care pleacă este prea mare, îi poate dărâma barca.

Cu ceea ce a învățat și cu toată experiența acumulată, călătorul va lua diverse decizii pentru a putea călătorii mai eficient. El poate decide să-și ajusteze barca, transformând-o dintr-o barca de pescuit într-un vapor imens sau să schimbe, să renunțe la diverse componente ale bărcii pentru a naviga cu mai multă ușurință.

Dacă va decide, de exemplu, să-și solidifice barca foarte mult, deși se va simți mult mai în siguranță pe un vapor decât pe o barcă de pescuit, va fi nevoie să-și calculeze călătoria cu mult mai multă grijă, pentru că orice viraj va fi făcut lent pentru a nu dezechilibra vaporul.

Dacă alege să rămână pe barca de pescuit, e posibil să nu facă față tuturor valurilor sau furtunilor.

Dacă alege să păstreze tot bagajul primit, care poate conține și lucruri care nu-i aparțin sau nu-i folosesc, va resimți greutatea acestuia în toată călătoria sa. Iar dacă bagajul e prea subțire, s-ar putea să nu aibă destule resurse să supraviețuiască în primele expediții, la început de drum.

Pe scurt, cred că indiferent de locul din care plecăm, de experiențele trecutului sau învățăturile primite de la părinți, este în puterea noastră, a fiecărui adult, să decidă încotro vrea să se îndrepte.

Trecutul nu poate să ne fie sentință, decât dacă noi insistăm să fie așa.
Părinții nu pot fi veșnic vinovați de nereușita noastră sau lipsurile avute.
Iar viața nu poate să fie doar grea.

Soluția nu este să ne rigidizăm, în speranța că așa vom răzbi prin toate greutățile vieții. A căuta să planifici și să controlezi aspectele neprevăzute ale vieții presupune un consum enorm de energie (o știu din experiență) într-o luptă pe care nu o poți câștiga. Însă soluția nu este nici ca părinții să niveleze fiecare potecă, din dorința exagerată de a-și proteja copiii și a le ușura munca, privându-i de experiențe necesare dezvoltării lor.

Acceptarea, acest cuvânt atât de popularizat în ultimii ani, este portița de salvare către maturizare.

Acceptarea că lucrurile s-au întâmplat într-un anume fel în viața noastră, fapt care poate ne-a dezavantajat sau întristat la un moment dat.

Acceptarea că suntem așa cum suntem acum, cu bune și cu rele, însă putem să ne transformăm.

Acceptarea că unele lucruri sunt peste putința noastră de a fi controlate sau reparate și mai ales acceptarea faptului că noi ne alegem drumul, destinul și modul în care vrem să ne împlinim potențialul.

Legat de cartea sa,”Solve for Happy”, Mo Gawdat spunea că o parte dintre cititorii lui se opreau din citit în momentul în care se întâlneau cu fraza “Happiness is a choice”(Sursa video mai jos - min 37:35), ceea ce arată că a fi responsabil pentru propria fericire nu este ușor de realizat și acceptat, nici chiar la nivel conceptual.

Asemeni lui Mo, cred că noi ne putem construi singuri calea spre fericire, spre împlinirea potențialului.

Cât timp avem o speranță și suntem în viață, totul se poate rezolva!

Articole:

[1] Conversano, Ciro & Rotondo, Alessandro & Lensi, Elena & Vista, Olivia & Arpone, Francesca & Reda, Mario. (2010). Optimism and Its Impact on Mental and Physical Well-Being. Clinical practice and epidemiology in mental health : CP & EMH. 6. 25-9. 10.2174/1745017901006010025. URL: https://www.researchgate.net/publication/44889722_Optimism_and_Its_Impact_on_Mental_and_Physical_Well-Being

[2] Fitzpatrick, C., Johnson, A., Laurent, A., Bégin, M., & Harvey, E. (2024). Do parent media habits contribute to child global development?. Frontiers in Psychology, 14, 1279893. URL: https://www.frontiersin.org/journals/psychology/articles/10.3389/fpsyg.2023.1279893/full

[3] Ho, L. L. K., Li, W. H. C., Cheung, A. T., Luo, Y., Xia, W., & Chung, J. O. K. (2022). Impact of poverty on parent–child relationships, parental stress, and parenting practices. Frontiers in Public Health, 10, 849408. URL: https://www.frontiersin.org/journals/public-health/articles/10.3389/fpubh.2022.849408/full

Carte:

Mo Gawdat. Solve for Happy (2017). North Star Way