New year, Same me.
Initial publishing date: January 13, 2024
Au trecut aproape 2 săptămâni de la începutul anului. Unii dintre noi poate și-au setat deja intențiile pentru noul an sau urmează să o facă, alții poate sunt deja în etapa în care acționează în direcția intenției lor și totuși, ce e atât de deosebit la un început de an pentru a ne formula intențiile?
De ce e nevoie să treacă un an pentru a ne da „refresh”, pentru a deschide noi drumuri, pentru a începe să lucrăm la ceea ce ne dorim să devenim?
Deși nu obișnuiam să îmi scriu pe o hârtie intențiile, visurile, aspirațiile, realizez că și atunci când nu făceam asta, dacă intenția cu care îmi propuneam atingerea unui obiectiv mă motiva, reușeam să ating obiectivul, uneori chiar înainte de termenul estimat inițial.
Atunci la ce ne ajută aceste intenții pe hârtie?
Eu le-am găsit utilitatea atunci când am dorit să-mi fac ordine în gânduri.
Uneori am atâtea idei de care aș vrea să mă apuc, atâtea direcții în care aș putea să evoluez, să mă dezvolt, încât, chiar dacă fac anumite acțiuni în acele direcții, risc să mă pierd între opțiuni. Iar în marea de opțiuni din care pot alege, entuziasmul meu se scufundă, căutând cea mai bună soluție pentru a obține un rezultat.
Însă, pentru a reuși să-mi dozez entuziasmul și energia mult mai bine, a fost nevoie de mai mult decât o foaie de hârtie. Pentru mine a fost nevoie să accept că sunt într-un punct al vieții mele, din care pot alege să plec sau să rămân, a fost nevoie de o motivație bine întemeiată ca să pot să-mi susțin demersurile către noi experiențe, dar mai ales, am avut nevoie să mă accept pe mine așa cum sunt în punctul acela al vieții mele și să admit, că fără experiențele din trecut, eu cea de acum, n-aș mai fi fost aici, acum, în acest fel.
Și totuși, avem nevoie de un început de an pentru a ne așeza intențiile?
Imagine generată cu DALL-E. Copyright @mind-shift.blogPoate ai trecut printr-un moment mai puțin plăcut în viața ta de la începutul anului până acum sau chiar în timpul sărbatorilor de iarnă, poate nu ai energie acum să îți asumi noi drumuri pentru tine sau drumuri către tine, iar asta e în regulă.
Lasă-ți timp să respiri, să treci prin această perioadă așa cum ai tu nevoie.
Iar atunci când simți că e momentul să pornești pe un drum nou, întreabă-te:
Ce mă motivează la acest nou drum?
Ce am nevoie în acest proces?
Ce pot folosi mai departe, din ce am învățat până acum?
O foaie nouă de hârtie, un pix și un început de an nu pot face miracole fără asumarea acțiunilor de către tine. Printre toate instrumentele pentru formularea unei intenții, momentul cel mai potrivit și presiunea pentru a face asta, rămâi loial ție în toate acțiuniile pe care ți le propui.
Intențiile sunt la fel de valoroase dacă sunt definite în mai, iulie sau noiembrie, atât timp cât sunt asumate acțiunile necesare îndeplinirii lor.
Tu ce îți asumi la început de drum?


